Fenomen unic în Europa şi foarte rar întâlnit în lume, Vulcanii noroioşi reprezintă o frumuseţe stranie, selenară. Vulcanii sunt în formă de trunchiuri de con cu o înălţime de 2-5 m, constituite din "lavă rece", un amestec de pământ şi apă împins la suprafaţă de gazele din adâncuri.
Dacă luăm ca punct de plecare orasul Buzău şi vom urca drumul naţional 10 spre Braşov, la aproximativ 20 de km, intrăm în comuna Berca, aşezare bine cunoscuta a petrolistilor buzoieni.
Rezervatie naturală de tip geologicpe cca. 30 ha.,Vulcanii noroioşi sunt localizati în Subcarpaţii de Curbură, fiind formaţi datoritã eruptiilor de gaze din pamînt, care antreneza spre suprafata nãmol si apã. Cunoscuti în zona sub denumirea de “pâcle”, Vulcanii noroioşi au aceiaşi structurã ca şi vulcanii adevarati, în interiorul lor producându-se procese similare. Altfel spus, avem de-a face cu nişte vulcani în miniaturã, la care conurile nu depãsesc 5-6m înalţime, iar adâncimea de la care este aruncatã spre suprafata "lava", este mult mai mică. În final, rezultatul este acelaşi, adică o suprafaţă, în mare parte aridã, dar în celasi timp spectaculoasã.
Alunecările de teren, despăduririle, ploile torenţiale, scurgerile de noroi, dau întregii rezervaţii un aspect destul de bizar, selenar chiar.
Localnicii au numit aceste mici erupţii de noroi "bolboroase" sau "fierbători", fără să le dea vreo importanţă, cu toate că prezenţa vulcanilor noroioşi semnalează că în adâncuri pot exista zăcăminte petrolifere.
Pe lângă Vulcanii noroiosi, principala atractie a rezervatiei, trebuie să mai amintim, totuşi, prezenţa unor plante rare. Este vorba de gardurariţa, care se întâlneşte în partea vestica a rezervatiei, o plantă originară din Asia, fiind intâlnită în Romania doar în această zonă. Apoi o serie de asociaţii vegetale, caracteristice zonelor de silvostepă: colilia, pirul stepic, iarba de sadina, soschiul, ruşcuta de primăvară.
În zona Berca, se găsesc 3 areale cu vulcani noroioşi şi anume: Pâclele Mari, Pâclele Mici si Pâclele de la Beciu. Accesul în zonă se face de la DN10, din localitatea Sătuc (parte a comunei Berca), situată la 18km distanţă de Buzău, în direcţia Întorsatura Buzăului. Din Sătuc, se face un drum la dreapta, marcat corespunzator, iar după trecerea podului de peste râul Buzău, urmeaza o intersecţie de unde se virează la stânga.
17.10.2010; sursa
HolidayNews.ro; foto - Radu Ana Maria