“Din veacuri, Dunărea de argint
Se despleteşte povestind ...”

Trecând pe malul Dunării, după mai bine de 40 de ani, la ieşirea din Cazane, opreşte-te călătorule o clipă şi caută să străpungi strălucirea undelor bătrânului fluviu. Vei trăi miracolul descoperirii unei minuni disparute în anul 1968 pentru lacul de acumulare de la Porţile de Fier I - Insula Ada-Kaleh.

Din cei aproape doi kilometri de pământ care se ridicau din apele Dunării, nu a mai rămas decât amintirea celor care odată şi-au preumblat paşii pe aici, au savurat mirosul de trandafiri, smirnă, smochine şi s-au delectat cu o cafea ori cu sarailiile insiropate alături de - aproape - întreaga suflare a insulei care se aduna în centru pentru a fuma o narghilea, a discuta problemele de zi cu zi sau a asculta chemarea la rugăciune din geamia aşezării. Dacă mai reamintim că aici, pe insulă, lipsa oricăror impozite făcea accesibile orice dorinţe ale vizitatorilor, avem imaginea clară a acestui colţ de rai românesc, disparut. Orice încercare de strămutare, de reconstruire a ceea ce a fost Ada-Kaleh nu are sorţi de izbândă. Odată pentru că, rădăcinile acestei părţi de lume odată smulse nu se mai prind nicăieri şi ală dată, pentru că ceea ce se va vrea Ada-Kaleh pe insula Şimian nu va mai fi Ada-Kaleh, un colţ de orient nativ, ci artificial. Iar cei care au trăit odată aici, cei care mai sunt, vin din când în când, ca într-un pelerinaj prin care se vrea ştergerea uitării, şi spun, cu ochii inlăcrimând povestea insulei frumoasei Aişe, acolo unde a fost ...

“Ada Kaleh, Ada Kaleh,
Tu eşti iubirea mea din vis”