În nordul extrem al României, în Ţara Maramureşului, comuna Săpânţa este aşezata pe malul drept al Tisei, în dreptul Văii Tarasului, aproape de confluenţa râurilor Săpânţa şi Tisa. Pe DN 19, localitatea este situată la aproximativ 18 km distanţă de Sighetul Marmatiei.

Se pare că numele comunei - una dintre cele mai frumoase şi reprezentative din Maramureş, vine - după cum spunea poetul Ioan Alexandru - de la latinescu “sapientia”, care înseamnă “înţelepciune”. Şi nu cred că este departe de adevăr, locuitorii de aici mândrindu-se cu unul dintre cele mai neobişnuite obiective turistice din România - Cimitirului Vesel.

Conform legendei, se spune că dacii aveau acest obicei, de a privi moartea cu veselie, deoarece erau încrezatori în viata de dupa moarte, considerand-o doar o cale de trecere spre o lume nouă, mai bună.

Este aproape o blastfemie ca vizitând Maramureşul să omiţi delectarea sufletului şi spiritului alături de mii de turişti din toate colţurile lumii.

Numele cimitirului este dat de numeroasele cruci de pe morminte, care sunt colorate în diverse nuanţe - predominant albastrul, numit de unii “albastru de Voroneţ”, numit de noi “albastru de Săpânţa” - având pe ele picturi naive şi poezii umoristice care au rolul de a descrie persoana decedată, ce aminteşte cititorului de ocupaţia celor decedati, dar şi scene din viaţa acestora.

"Sub aceasta cruce grea
Zace biata soacra-mea.
Trei zile de mai trăia,
Zăceam şi eu lângă ea."

A fost, pentru mai mult de 50 de ani, creaţia sculptorului Stan Pătraş, artist de prestigiu în domeniul arhitectural, tradiţie moştenită, în generaţia sa, din tata în fiu. La inceput el a sculptat în jur de 10 cruci pe an. Metoda muncii sale s-a păstrat şi în ziua de astăzi. Lemnul de stejar a constituit pentru Pătraş materialul ideal. Spiritul creativ al lui Stan Ioan Pătraş a facut ca acest monument al Săpânţei, Cimitirul Vesel, sa fie şi astăzi un vestigiu al culturii şi civilizaţiei româneşti.

Dupa moartea marelui artist, în 1977, Dumitru Pop Tincu a continuat tradiţia lui Stan Pătraş. Acesta a fost ucenicul sculptorului de la o varsta fragedă, de la noua ani, şi provenea dintr-o famile foarte saracă, iar în timpul vacanţelor lucra cruci în miniatură. Dumitru Pop s-a întors în Săpânţa în 1977, dupa moartea maestrului său. A continuat să-şi desfaşoare activitatea ăn casa celui care i-a fost profesor.

Legatura stransă dintre om şi Dumnezeu este reprezentată prin elementul creaţiei, crucea, care asigură viaţa veşnica . Prin talent, muncă, creaţie şi ingeniozitate, Stan Ion Pătraş - şi mai apoi Dumitru Pop - au reuşit să dea viaţă unui loc uitat de timp, transformandu-l într-un important monument ce simbolizează creaţia divină.